Mirela Mărcuţ, Doctorand la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Romania – An II, Facultatea de Istorie și Filosofie, Școala Doctorală Relații Internaționale și Studii de Securitate

18-11-2013

Mirela Mărcuţ

Doctorand la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Romania – An II, Facultatea de Istorie și Filosofie, Școala Doctorală Relații Internaționale și Studii de Securitate

Mirela-MarcutNumele meu este Mirela Mărcuţ şi am absolvit specializarea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene în anul 2009, făcând parte din cea de-a patra generaţie de absolvenţi ai acestei specializări. Mai mult, am absolvit în cadrul aceleiaşi facultăţi un masterat în Dezvoltare Regională şi Comunicare Instituţională în Uniunea Europeană. Specializarea de Relaţii Internaţionale mi-a deschis porţile şi apetitul pentru bursele în străinătate, fiind beneficiară a două burse Erasmus, de student şi plasament în Grecia şi respectiv Spania.
Specializarea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene reprezintă combinaţia de care aveam nevoie pentru a mă pregăti pentru piaţa muncii, beneficiind atât de cunoştinţele teoretice acumulate în timpul facultăţii, dar şi experienţa acumulată în cadrul stagiilor de practică şi a burselor în străinătate. Interesul faţă de domeniul fascinant al relaţiilor internaţionale şi diversitatea materiilor şi oprtunităţilor din timpul facultăţii m-au convins că am făcut o alegere bună înscriindu-mă la această specializare.