În conformitate cu:
În conformitate cu prevederile O.U.G.64/2009 cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009 şi ale Normelor metodologice de aplicare a OUG 64/2009 aprobate prin H.G. nr. 218/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, UNIVERSITATEA din ORADEA anunţă organizarea unei proceduri de selecţie pentru încheierea unui Acord de Parteneriat în vederea depunerii cererilor de finanţare pentru proiectul ”ACCES”.
- Sursa de finantare: POSDRU -DMI 2.1- „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”
„ Stagii de practică pentru studenti ” (189)
AXA PRIORITARĂ 2-„Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”
- Scurtă descriere/jutificare a proiectului:
Obiectivul principal este dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale persoanelor asistate (studenți) şi, în consecinţă, îmbunătăţirea inserţiei acestora pe piaţa muncii
- Obiective operationale:
„Creșterea gradului de ocupare pentru viitorii absolvenți de învățământ terțiar precum și creșterea adaptabilității acestora la cerințele primului lor loc de muncă relevant” și ” Promovarea și dezvoltarea parteneriatelor în rândul universităților, întreprinderilor și altor instituții în vederea facilitării tranziției de la școală la viața activă.
- Grup ţintă eligibil:
Valoarea minimă a grupului țintă este 150 de persoane care trebuie să aibă domiciliul/reședința în România și să fie înmatriculat în unități de învățământ din regiunile de implementare, astfel:
- 150 studenți înmatriculați în sistemul național de învățământ (licenţă
și master).
Nota – cei selectati nu trebuie sa mai fi participat la un alt proiect anterior sau actual (call 160 si 161)
- Actiuni eligibile:
1. Stagii de practică pentru studenți la un potențial viitor loc de munca;
2. Programe de mentorat pentru tinerii absolvenți (în prima etapă a primului loc de muncă după absolvire);
3.Organizarea și furnizarea serviciilor consiliere profesională, inclusiv construirea de instrumente (baterii de teste/chestionare de interese/aptitudini) utile pentru consilierea carierei;
4.Campanii de conştientizare în rândul grupurilor ţintă având drept scop promovarea unui stil de viaţă sănătos, prevenirea riscurilor de îmbolnăvire, nevoia de a conserva un mediu de lucru adecvat;
5. Schimb de experienţă şi diseminare de bune practici privind tranziţia de la şcoală la viaţa activă.
Proiectul propune realizarea unei platforme integrate de analiza si prelucrare a datelor privind dosarul studentului prin:
- Informarea si monitorizarea grupului tinta;
- Realizarea dosarului electronic al studentilor si insertia lor pe piata muncii;
- Realizarea de servicii de tip “self-service” – dezvoltarea de baterii de teste pentru consiliere vocationala accesate printr-un portal adaptat pentru acces de pe diverse dispozitive mobile dezvoltat in cadrul proiectului;
- Crearea de analize, studii si prognoze relevante prin corelarea datelor existente in bazele de date ale Universitatii cu informatiile introduse de beneficiari prin intermediul portalului.
Portalul va fi compus din următoarele componente:
- Componenta de integrare si prelucrare a datelor primare (Aplicatie gestiune date);
- Componenta portal pentru furnizare de servicii pentru beneficiarii de măsuri active de ocupare si integrare pe piata fortei de muncă (Portal).
Proiectul presupune deasemenea si dezvoltarea de baterii de teste de consiliere interactive in domenii stabilite ca urmare a cererii de pe piata fortei de munca:
- Testare formativa, constand intr-un set de pana la 20 de intrebari cu raspuns inchis, ajutand cursantii sa isi auto-evalueze cunostintele acumulate;
- Testare sumativa, constand intr-un set de pana la 40 de intrebari cu raspuns inchis, facand o evaluare completa a cunostintelor utilizatorilor pe domeniul de activitate studiat;
- Teste de diagnosticare, evaluand cunostintele utilizatorilor la inceputul sesiunii de consiliere.
Componenta portal pentru furnizare de servicii pentru beneficiarii de măsuri active de ocupare si integrare pe piata fortei de muncă va permite accesul studentilor la informatii privind facilitătile de ocupare a fortei de muncă precum si la servicii de tip “self-service”, ce permite acestora să participe activ la procesul de integrare pe piata muncii prin completarea online a informatiilor solicitate, prin participarea la sondaje si completarea de chestionare pentru consiliere vocationala.
Corelarea acestor seturi de date va permite crearea de analize, prognoze si studii cu un grad ridicat de relevantă si acuratete si va duce la furnizarea de facilităti de ocupare a fortei de muncă îmbunătătite, particularizate către nevoile specifice ale angajatorilor.
- Obiectiv general:
Imbunatatirea capacitatii operationale a Universitatii prin extinderea si modernizarea sistemului informatic cu scopul imbunatatirii serviciilor si reducerii timpului de operare, raportare si prognoza.
- Obiective specifice:
OS1 – Facilitarea schimbului de date intre UNIVERSITATE si Angajatori;
OS2 – Imbunatatirea accesului elevilor la servicii de ocupare prin infiintarea de servicii de tip „self-service” (portal diseminare si aplicatie consiliere on line);
OS3 – Identificarea masurilor active de ocupare, cu schimbarile pe piata fortei de munca prin realizarea de studii si prognoze nationale.
- Activități:
A1 – Management de proiect
A2 – Informare si publicitate
A3 – Realizare studii si prognoze
A4 – Dezvoltare si implementare sistem informatic (portal si aplicatie consiliere)
A5 – Instruire utilizatori
- Indicatori de monitorizare si evaluare
Indicatori de realizare imediată (output):
Numărul de persoane asistate în tranziţia de la şcoală la viaţa activă se va cuantifica:
- numărul persoanelor care urmează o formă de educaţie organizată prin învăţământul terțiar (studenți înmatriculați în sistemul naţional de învăţământ) și care participă la stagii de practică (internship)
Numărul beneficiarilor serviciilor de consiliere în carieră – se va cuantifica: numărul de persoane care urmează o formă de educație organizată prin învățământul terțiar universitar și care beneficiază de servicii de consiliere, orientare și îndrumare profesională în vederea facilitării inserției pe piața muncii.
Acești indicatori sunt obligatorii.
Valoarea minimă a acestui indicator trebuie să fie 150, din care: minimum 150 de studenți înmatriculați în sistemul naţional de învăţământ care urmează un stagiu în condițiile Legii nr. 335/2013.
- Contribuţia eligibilă minimă a solicitantului din totalul costurilor eligibile 2%.
- Durata de implementare: 6 luni
- Beneficiari (solicitanți și parteneri) eligibili:
- Instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ (conform Legii nr. 1/2010 – Legea Educației Naționale).
- ONG-uri
- Furnizori de orientare si consiliere
- Sindicate
- Camere de comert
- MEC si structuri proprii ale sale
- Angajatori.
Solicitanții trebuie să încheie, pentru studenți, convenție cadru privind efectuarea stagiului de pregătire practică cu instituția la care se realizează stagiul, până la momentul demarării efective a stagiului (respectiv trebuie să încheie, pentru tinerii absolvenți, protocoale/convenții/acorduri cu angajatorii la care se organizează stagiile conform Legii nr. 335/2013).
Dovada apartenenței la grupul țintă se va putea realiza:
- pentru studenți: prin intermediul adeverinței emise de instituția de învățământ superior de proveniență a membrului grupului țintă.
- Prevederi privind efectuarea stagiilor de practică (internship) pentru studenți:
- Stagiile de pregătire practică a studenţilor pot fi finanţate numai în condiţiile în care există Convenţie cadru privind efectuarea stagiului de pregătire practică, încheiată în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 3955 din 09 mai 2008 privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licență sau masterat.
- Durata minimă a stagiului pentru fiecare student din grupul țintă este aceea prevăzută în planul de învățământ obligatoriu pentru anul de studii în care acesta este înmatriculat.
- Valoarea maximă a subvenției lunare pentru un student este de 10 lei/ora
Cerinţele generale pe care trebuie să le îndeplinească aplicanții pentru a fi selectați în vederea constituirii parteneriatului pentru depunerea cererilor de finanţare sunt specificate în Ghidurile AMPOSDRU: Ghidul Solicitantului – Condiţii Generale şi
Condiţii Specifice 2015 (aferente DMI2.1).
Activitățile care vor face obiectul proiectului dezvoltat în parteneriat sunt activitățile eligibile menționate în Ghidul Solicitantului – Condiţii specifice, cât şi activitățile transversale, adică managementul proiectului, organizarea unei campanii de informare, consiliere și orientare profesională, activități de organizare, monitorizare și evaluare a stagiilor de pregătire practică şi măsurile specifice pentru informare şi publicitate pentru proiect. Ghidul aferent DMI 2.1 se poate descărca de pe site-ul www.fonduri-ue.ro.
Prezentarea ofertelor
Organizațiile interesate să participe la selecție vor depune o scrisoare oficială de intenţie și documentele aferente, cu menţiunea: „Pentru selecţia de parteneri POSDRU vizând proiectul ACCES la sediul Universităţii din ORADEA, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, până la data de 26.05.2015.
Pe perioada procedurii de selecţie, comisia are dreptul să solicite de la aplicanţi clarificări la documentele depuse, aceştia din urmă fiind obligaţi să răspundă în termen de 1 zi de la data solicitării acestora.
Solicitările de clarificări care se primesc după termenul limită stabilit nu sunt luate în considerare.
Partenerul selectat va fi contactat direct la datele de contact furnizate, iar alegerea finală va fi publicată pe website-ul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universităţii din ORADEA.